Ruptura coafei rotatorilor
Generalităţi
Coafa rotatorilor este alcătuită din 4 muşchi (supraspinos, infraspinos, subscapular și rotund mic) și tendoanele acestora ce înconjoară ca o manşetă capul humeral (partea superioară a osului braţului). Prin acţiunea acestor muşchi se menţine capul humeral în articulaţia umărului și se asigură mişcarea braţului în diferite direcţii. Funcţiile principale ale acestor muşchi sunt cele de ridicare, rotaţie internă și rotaţie externă a braţului. Ruptura coafei rotatorilor reprezintă una dintre principalele cauze de durere ce apare la nivelul umărului.
Cauze
Ruptura coafei rotatorilor poate apărea atât la pacienţii tineri cât și la pacienţii vârstnici. Principalele cauze la pacienţii tineri sunt traumatismele (cădere pe umăr sau cot, luxaţii, fracturi) și suprasolicitarea (în special cei care practică sporturi ce implică ducerea braţului deasupra capului (tenis, baschet, volei etc). Patologia poate să apară, de asemenea, la pacienţii care lucrează cu „mâna sus” și execută mişcări repetitive deasupra capului ( zugravi, tâmplari). Pe de altă parte, pacienţii vârstnici nu pot asocia apariţia simptomatologiei cu un traumatism, la aceștia modificările degenerative și uzura cronică a tendoanelor fiind principalele cauze care duc la ruptura coafei rotatorilor.
Simptome
Simptomatologia principală este reprezentată de durere și impotență funcţională la nivelul umărului afectat. Durerea este prezentă în partea anterioară sau laterală a umărului, însa poate iradia în spate la nivelul omoplatului. Aceasta se poate agrava la ridicarea braţului sau la ducerea mâinii la spate. Durerea poate fi prezentă și în timpul nopţii afectând astfel somnul. Scăderea forței musculare (o scădere marcată a forţei musculare poate indica o ruptură severă de coafă a rotatorilor) și limitarea mobilităţii umărului (pacientul are dificultăţi în a ridica braţul deasupra orizontalei) sunt alte simptome ce apar în ruptura coafei rotatorilor. Activităţile zilnice precum pieptănatul sau ridicarea unui obiect de pe un raft mai înalt pot deveni dificil de realizat.
Diagnostic
În urma anamnezei (reprezintă totalitatea informațiilor obținute de medic de la pacient) și a unui examen clinic precis și riguros putem suspiciona ruptura de coafa rotatorilor. Efectuarea unei radiografii este indicată pentru a exclude o leziune osoasă (fractură, artroză). Diagnosticul de certitudine este pus de examenul RMN de umăr (este o tehnică imagistică de ultimă generaţie care furnizează imagini cu rezoluţie înaltă ale regiunii selectate - în cazul nostru umărul). RMN-ul nu iradiază și nu doare. Există și contraindicaţii ale RMN-ului (pacient cu pacemaker, tije metalice, teama de spații închise), motiv pentru care pot fi solicitate și alte investigaţii imagistice.
Tratament
Tratamentul rupturii de coafa rotatorie poate fi conservator (nechirurgical) sau chirurgical. Importantă este alegerea corectă a opţiunilor terapeutice în funcție de vârsta pacientului, gradul și vechimea rupturii. Scopul tratamentului conservator nu este de a „vindeca” ruptura, ci de a ameliora simptomatologia pacientului și de a îmbunătăți funcţia umărului afectat. Tratamentul nechirurgical constă în repaos, urmarea unui program de recuperare prin fizio- și kinetoterapie specific pentru această patologie, administrarea de antiinflamatoare și antialgice (medicamente împotriva durerii), precum și infiltraţiile intraarticulare. Tratamentul chirurgical este reprezentat de reatașarea tendonului rupt la nivelul capului humeral prin intermediul unei artroscopii de umăr.
Recuperare
În urma intervenţiei chirurgicale pacientul rămâne internat în spital o noapte. Timp de 6 săptămâni veți purta o orteză specială de umăr. Mișcările pasive (în care articulaţia umărului este mişcată de către kinetoterapeut în timp ce musculatura este relaxată) sunt permise în primele săptămâni postopertor. După 6 săptămâni se renunţă la orteză și pacientul începe mişcările active ce presupun folosirea musculaturii proprii. Pacientul va primi la externare un protocol individualizat pe care să-l urmeze în cadrul recuperării.
Tendinita calcificantă a umărului
Generalităţi
Tendinita calcificantă apare atunci când se formează depozite excesive de calciu în tendoanele muschilor coafei rotatorilor care sunt responsabile de mişcarea umărului. Prezența lor poate declanşa un răspuns inflamator puternic la nivelul umărului.
Cauze
Nu se cunoaşte cu exactitate cauza apariţiei tendinitei calcificante a umărului. Cel mai probabil suprasolicitarea și degenerarea tendoanelor sunt implicate în apariţia depozitelor de calciu la nivelul acestora. Această afecţiune apare mai frecvent la pacienţii trecuţi de 40 de ani, femeile fiind mai afectate decât bărbaţii.
Simptome
Durerea violentă de umăr reprezintă principalul simptom. Aceasta se poate manifesta și în timpul nopţii. Mobilitatea umărului este redusă, pacientul are dificultăţi în a realiza activităţi cotidiene precum ridicarea braţului sau îmbrăcatul.
Diagnostic
În urma anamnezei (reprezintă totalitatea informațiilor obținute de medic de la pacient) și a unui examen clinic precis și riguros putem suspiciona tendinita calcificantă a umărului. Radiografia convenţională de umăr este în majoritatea cazurilor suficientă pentru a diagnostica cu certitudine această afecţiune.
Tratament
În stadiile incipiente ale bolii se poate opta pentru un tratament conservator, nechirurgical. Acesta constă în infiltrații locale, fizioterapie, purtarea unei orteze speciale de umăr, modificarea activităților care duc la apariţia simptomelor. În cazurile severe în care simptomatologia nu se ameliorează, tratamentul chirurgical rămâne singura opțiune terapeutică. Artroscopia de umăr reprezintă opțiunea chirurgicală în tratarea tendinopatiei calcificante. Aceasta presupune îndepărtarea artroscopică minim invazivă a depozitelor de calciu ce se află în interiorul tendoanelor.
Recuperare
Intervenţia chirurgicală se poate realiza cu internare de zi (pacientul pleacă acasă la câteva ore după operaţie) sau pacientul rămâne internat în spital o noapte. Postoperator umărul va fi imobilizat într-o orteză specială pentru câteva zile. Kinetoterapia joacă un rol extrem de important pentru o recuperare bună și rapidă a mobilităţii umărului. Pacientul va primi la externare un protocol individualizat pe care să-l urmeze în cadrul recuperării. Ne aşteptăm la o recuperare totală în aproximativ 2 luni.
Sindromul de impingement subacromial
Generalităţi
Sindromul de impingement subacromial se referă la inflamarea și iritarea tendoanelor coafei rotatorilor în timp ce acestea trec prin spațiul subacromial. Articulația umărului este compusă din 3 oase: scapula, capul humeral (osul braţului) și clavicula. Acromionul este prelungirea osoasă situata în vârful scapulei și reprezintă cel mai înalt punct (tavanul) al articulației umărului. Spațiul dintre acromion și capul humeral poartă denumirea de spaţiu subacromial, iar pe aici trec tendoanele coafei rotatorilor care sunt responsabile de mişcarea umărului. Atunci când acromionul comprimă coafa rotatorilor (în general tendonul muşchiului supraspinos) și când spațiul subacromial devine prea îngust pentru culisarea tendoanelor, acestea se irită și se inflamează rezultând astfel durerea la nivelul umărului.
Cauze
Această afecţiune este prezentă atât la adulţii tineri cât și la vârstnici. Activităţile individuale intense (tenis, handbal, înot) precum și anumite activități profesionale (constructorii, zugravii, pictorii) ce presupun ducerea și menținerea braţului deasupra capului pe timp îndelungat predispun la o presiune continuă la care este supusă musculatura umărului. Modificările articulare de tip degenerativ (ciocuri osoase, calcificări) produc de asemenea obstrucţia subacromială a coafei rotatorilor.
Simptome
Cel mai comun simptom este durerea progresivă la nivelul umărului ce poate crește în intensitate de la o zi la alta. Durerea se exacerbează la ridicarea braţului și se ameliorează în repaus. Poate fi asociată cu slăbiciune musculară și limitare a mișcărilor braţului. Uneori durerea apare și noaptea, pacientul nu poate dormi pe umărul afectat, iar calitatea somnului scade.
Diagnostic
În urma anamnezei (reprezintă totalitatea informațiilor obținute de medic de la pacient) și a unui examen clinic precis și riguros putem suspiciona sindromul de impingement subacromial al umărului. Radiografia convenţională și RMN-ul de umăr sunt utile în diagnosticarea afecţiunii. RMN-ul este o tehnică imagistică de ultimă generație care furnizează imagini cu rezoluție înaltă ale regiunii selectate - în cazul nostru umărul. RMN-ul nu iradiază și nu doare. Există și contraindicații ale RMN-ului (pacienții cu pacemaker, tije metalice, teama de spații închise), motiv pentru care pot fi solicitate și alte investigații imagistice.
Tratament
În stadiile incipiente ale bolii se poate opta pentru un tratament conservator, nechirurgical. Acesta constă în infiltrații locale, fizioterapie, purtarea unei orteze speciale de umăr, modificarea activităților care duc la apariţia simptomelor. În cazurile severe în care simptomatologia nu se ameliorează, tratamentul chirurgical rămâne singura opțiune terapeutică. Artroscopia de umăr reprezintă opțiunea chirurgicală în tratarea sindromului de impingement subacromial. Aceasta presupune lărgirea spaţiului subacromial reducând astfel presiunea asupra tendoanelor.
Recuperare
Intervenţia chirurgicală se poate realiza cu internare de zi (pacientul pleacă acasă la cateva ore după operaţie) sau pacientul rămâne internat în spital o noapte. Post operator umărul va fi imobilizat într-o orteză specială pentru câteva zile. Kinetoterapia joacă un rol extrem de important pentru o recuperare bună și rapidă a mobilităţii umărului. Ne aşteptăm la o recuperare totală în aproximativ 2 luni. Pacientul va primi la externare un protocol individualizat pe care să-l urmeze în cadrul recuperării.