Coxartroza (artroza șoldului)

Generalităţi

Articulaţia șoldului este formată din capul femural (partea proximală, superioară a osului coapsei, femurul) și cavitatea acetabulară (cavitatea articulară a osului bazinului). Capul femural are forma sferică (asemănător cu o minge). Articulaţia șoldului este de tip minge-cavitate. Capul femural reprezintă mingea și acetabulul este cavitatea în care se mişcă capul femural. Capul femural și acetabulul sunt acoperite de un ţesut neted și lucios denumit cartilaj. Cartilajul este un țesut esenţial care acoperă componentele osoase ale articulaţiei. El acţionează ca un tampon și asigură mişcarea uniformă a articulaţiei; odată cu înaintarea în vârstă acesta se deteriorează. Putem asocia cartilajul articular cu cauciucurile de la maşină. Cu cât maşina are mai mulţi kilometri cu atât cauciucul este mai deteriorat. Aşadar artroza șoldului sau coxartroza reprezintă degradarea progresivă a articulaţiei șoldului cauzată de deteriorarea în timp a cartilajului articular. Odată apărută „uzura”, aceasta nu se vindecă, cartilajul neavând proprietăţi regenerative, ci din contră va progresa spre mai rău.

Cauze

Coxartroza poate fi de două tipuri: primară și secundară. Coxartroza primară (de cauză necunoscută) apare odată cu înaintarea în vârstă, procesul fiind degenerativ. Există anumiţi factori care favorizează apariţia bolii artrozice cum ar fi: vârsta înaintată (pacient peste 60 ani), stilul de viaţă (sedentarismul, suprasolicitarea, obezitatea - prin creşterea solicitărilor mecanice la nivelul șoldului), predispoziţia genetică, istoric familial de coxartroză, sexul pacientului (femeile sunt mai afectate de această boală decât bărbaţii). Coxartroza secundară (de cauză cunoscută) apare pe fondul unor traumatisme din trecut (fracturi, luxaţii), defecte congenitale sau dobândite (displazia congenitală de șold), procese inflamatorii (poliartrita reumatoidă) sau infecţioase, modificări ale vascularizaţiei (hrănirea cu sânge) capului femural (necroza aseptică de cap femural).

Simptome

Primele simptome ale coxartrozei sunt reprezentate de o stare de disconfort și durere la nivelul șoldului. Aceste dureri pot iradia în zona fesei, în zona inghinala și pe fața anterioară a coapsei spre genunchi. Durerea crește la efort și se ameliorează în timpul repausului. Poate apărea o senzaţie de rigiditate cu scăderea gradului de mobilitate a șoldului, precum și o scurtare a membrului afectat. Dacă coxartroza nu este tratată la timp, simptomatologia se agravează. În stadiile avansate durerea persistă și în repaus. Pacientul poate avea dificultăţi la mers chiar și pe distanțe scurte. Mobilitatea la nivelul șoldului fiind redusă, acesta poate şchiopăta și poate avea dificultăţi în a se îmbrăca și a se încălţa. Calitatea vieţii este scăzută. Stadiul final al bolii este reprezentat de epuizarea completă a cartilajului. Apare astfel „frecarea os pe os”, durerea devine insuportabilă pentru pacient iar articulaţia poate deveni rigidă (ţeapănă).

Diagnostic

În urma anamnezei (reprezintă totalitatea informațiilor obținute de medic de la pacient) și a unui examen clinic precis și riguros putem suspiciona diagnosticul de coxartroză. Examenul radiologic (radiografie de bazin) este esenţial pentru stabilirea diagnosticului precum și pentru a clasifica stadiul bolii.

Tratament

În stadiile incipiente ale bolii se recomandă tratamentul conservator (nechirurgical). Scopul tratamentului conservator nu este de a „vindeca” artroza ci de a ameliora simptomatologia pacientului și de a încetini evoluţia bolii. Scăderea în greutate, infiltrațiile intraarticulare, urmarea unui program de recuperare prin fizio- și kinetoterapie specific pentru coxartroză precum și administrarea de antiinflamatoare și antialgice (medicamente împotriva durerii) reprezintă principalele măsuri conservative. Atunci când simptomatologia nu cedează sau chiar se agravează sub tratament conservator, tratamentul chirurgical rămâne singura opţiune terapeutică. Intervenţia chirurgicală este reprezentată de protezarea șoldului (artroplastia totală de șold).

Recuperare

În urma intervenţiei chirurgicale pacientul rămâne internat în spital 3 nopți. Încă din prima zi de după operaţie veți avea voie sa călcaţi pe piciorul operat, veți începe mobilizarea cu ajutorul kinetoterapeutului. La externare veți putea să vă aşezaţi și să vă ridicaţi singuri din pat și vă veți putea deplasa singur cu ajutorul cadrului de mers sau cu ajutorul cârjelor. După aproximativ 6-8 săptămâni ar trebui sa puteţi relua fără probleme activităţile dumneavoastră de zi cu zi. Pacientul va primi la externare un protocol individualizat pe care să-l urmeze în cadrul recuperării.