Dacă suferiţi de coxartroză și tratamentul conservator (nechirurgical) a eşuat, tratamentul chirurgical rămâne singura opțiune terapeutică. Tratamentul chirurgical reprezintă tratamentul curativ al coxartrozei. Artroplastia (protezarea) șoldului presupune înlocuirea articulaţiei șoldului cu o proteză.
Artroplastia totală de șold este una dintre cele mai de succes operaţii în cadrul chirurgiei ortopedice. Rolul intervenţiei chirurgicale este de a îndepărta simptomatologia, de a asigura o mobilitate bună a pacientului și de a îmbunătăţi calitatea vieţii pacientului.
Operaţia durează în medie 2 ore. Intervenţia se poate realiza sub anestezie totală (pacientul doarme pe întreaga durată a operaţiei) sau rahianestezie (pacientul este treaz dar nu simte nimic de la brâu în jos). În timpul operaţiei atât osul cât și cartilajul deteriorat vor fi îndepărtate și înlocuite cu componentele protezei. Proteza totală de șold este compusă din 4 componente: cupa acetabulară care este acoperită cu un plastic special, stemul sau coada protezei și capul protezei.
Cartilajul deteriorat de la nivelul acetabulului este îndepărtat și înlocuit cu o cupă metalică hemisferică acoperită de un plastic special (polietilenă). Partea deteriorată din femur (gâtul și capul femural) se îndepărtează și este înlocuită cu o bilă metalică sau din ceramică (capul protezei). Capul protetic este fixat pe coada protezei care este introdusă în interiorul canalului femural. În funcție de modalitatea de fixare pe os, protezele pot fi cimentate (cu ajutorul unui ciment ortopedic special) sau necimentate (acestea au suprafeţe poroase în care se formează osul după implantare).
Există mai multe aborduri chirurgicale („căi de acces”) pentru endoprotezarea șoldului. În Germania abordul antero-lateral este cel mai utilizat în majoritatea clinicilor de ortopedie, tehnică pe care am deprins-o în timpul stagiului de pregătire efectuat acolo și pe care o aplic și în prezent. Astfel, intervenţia chirurgicală se poate efectua fără secţionarea musculaturii și a tendoanelor din jurul șoldului, incizia este de aproximativ 10-12 cm, recuperarea pacientului este mult mai rapidă iar durerea după operaţie este mai scăzută.
„Durata de viaţă” a unei proteze de șold depinde de mai mulţi factori, în medie fiind de 15-20 ani.
În urma intervenţiei chirurgicale pacientul rămâne internat în spital trei nopți. Încă din prima zi de după operaţie veți avea voie să călcaţi pe piciorul operat, veți începe mobilizarea cu ajutorul kinetoterapeutului. La externare veți putea să vă aşezaţi și să vă ridicaţi singuri din pat și vă veți putea deplasa singur cu ajutorul cadrului de mers sau cu ajutorul cârjelor. După aproximativ 6-8 săptămâni ar trebui să puteţi relua fără probleme activităţile dumneavoastră de zi cu zi. Firele de sutură vor fi scoase la 10-12 zile după operaţie. Pacientul va primi la externare un protocol individualizat pe care să-l urmeze în cadrul recuperării.